Baile Olanesti este situat în partea central – nordică a judeţului Vâlcea, în Depresiunea Olăneşti – Cheia, la poalele Munţilor Căpăţânii (430 – 475 m altitudine), pe râul Olăneşti şi pe afluentul său Cheia, la 18 km nord – vest de municipiul Râmnicu Vâlcea. Depresiunea este dominată la nord de culmile calcaroase ale Munţilor Căpăţânii, cu altitudini între 1405 – 1890 m, iar la sud de Subcarpaţii Getici, cu altitudini de peste 800 m.

Datorită aşezarii sale, zona este dominată de o clima cu ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de – 2,5°C) şi veri temperate termic (temperatura medie a lunii iulie de +21°C), cu aer puternic ozonizat, lipsit de praf şi alergeni.

Toate aceste condiţii, alături de izvoarele minerale de care dispune aşezarea (cel mai mare număr de izvoare cu ape minerale din ţară) au favorizat dezvoltarea uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni balneo-climaterice din România.

Primele analize chimice au fost făcute în jurul anului 1830, numărul izvoarelor la acea dată fiind de peste 40. Apele minerale au fost medaliate cu aur la Expoziţia internaţională de la Viena, în anul 1873.

Se presupune că apele minerale erau cunoscute încă din perioada ocupaţiei romane, de la care se banuieşte că au rămas nişte ziduri de piatra în apropierea izvoarelor. Pe Dealul Măgura, în nord-vestul staţiunii, au fost descoperite nişte olane de ceramică având o compoziţie aparte: mijlocul de culoare gri şi exteriorul de culoare roz. Acestea se pare că datează din jurul anul 1300.

Este posibil ca toponimul Olăneşti să dateze din timpul ocupaţiei romane (106 – 271 d.Hr.) şi să vină de la aceste olane, care probabil împânzeau zona izvoarelor de aici şi constituiau o modernă reţea de captare şi aducţiune a apelor minerale.

După retragerea aureliană băile au căzut în paragină. Descoperirea ulterioară a sistemului de colectare şi aducţiune prin olane ar fi cea de-a doua posibilă origine a toponimului „Olăneşti”, nume dat generic şi locuitorilor din zona olanelor. De asemenea, se poate lua în consideraţie faptul că meşteşugul fabricării olanelor să se fi păstrat şi după retragerea romană, fapt pentru care toponimul să se tragă de la meşterii de olane, care se ocupau cu fabricarea acestora şi întreţinerea întregului sistem de aducţiune.

Prima atestare documentară apare în anul 1527, 19 iulie, când domnitorul Radu de la Afumaţi, întăreşte printr-un hrisov anumite proprietăţi unor slujitori. Începând cu anul 1592, documentele istorice păstrate vorbesc despre boierii Olăneşti. Aceştia nu erau localnici, venind din alte locuri. Proprităţile lor se întindeau şi pe teritoriul altor localităţi din judeţ şi din afara lui.

În secolele XVIII – XIX, datorită condiţiilor grele de viaţă sub imperiul habsburgic, numeroşi români din Transilvania trec munţii şi se stabilesc la Olăneşti şi Cheia. De aici şi denumirea de ungureni sub care mai sunt cunoscuţi.

Până în secolul al XVIII – lea, valorea apelor minerale de aici era puţin cunoscută sau de loc în afara zonei, doar locuitorii satelor Tisa, Comanca şi Olăneşti cunoscând-o. Mulţi foloseau apele minerale la gătit, fapt datorat conţinutului acestora în sare. Primul document în care se vorbeşte despre importanţa apelor minerale şi despre existenţa aici a unui loc de tratament cu „ape miraculoase”, este un act emis în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, în document făcându-se referiri la izvoare şi la moşia clucerului Toma Olănescu.

Apele minerale încep însă sa fie cunoscute în afara perimetrului lor după anul 1821. În acest an, în timpul mişcării lui Tudor Vladimirescu, la Olăneşti s-a retras un număr mare de boieri, alegând zona ca refugiu, profitând de faptul că localitatea era aşezată într-o zonă retrasă, iar condiţiile erau deosebite.
Cu această ocazie boierii au aflat de „apele miraculoase, urât mirositoare” (datorită conţinutului de sulf), pe care unii le-au şi folosit. Odată cu liniştirea situaţiei, revenind în zonele de unde s-au refugiat, au răspândit vestea efectului lor. Acesta este şi motivul pentru care, din anul 1829, aşezarea începe să fie tot mai des vizitată de bolnavi, la recomandarea medicilor.
Considerând data la care s-au făcut primele analize chimice actul de naştere a unei staţiuni balneoclimaterice, staţiunea Olăneşti începe să funcţioneze din perioada 1829 – 1830, când medicul Karl Frederich Siller a făcut primele analize chimice ale apelor minerale de aici.
După 1830, apele minerale şi staţiunea încep sa fie cunoscute şi în Oltenia şi Muntenia, şi chiar peste hotare. Între 1832 – 1877, sezonul balner începea la 20 mai şi se încheia la 15 septembrie.
În anul 1895, mai precis în noaptea de 23/24 iunie, o ploaie torenţială a declanşat o viitură care a atins înălţimea de 20 metri peste nivelul obişnuit, aceasta astupând izvoarele, fapt ce a determinat întreruperea activităţii pentru o perioadă de 10 ani.
Principalul merit pentru renaşterea staţiunii se datoreză lui Dumitru Bădescu (1870 – 1951), care a reuşit, prin eforturi considerabile, să readucă staţiunea în circuitul balnear al ţării.
Staţiunea balneoclimaterică Băile Olăneşti, staţiune de interes general, cu funcţionare permanentă, dispune de cel mai mare număr de izvoare funcţionale din ţară (peste 30) ale căror ape minerale sunt recomandate în tratarea a numeroase afecţiuni.
În cură internă, sunt recomandate pentru tratarea bolilor cronice ale rinichilor şi căilor urinare, ale tubului digestiv, a afecţiunilor hepato-biliare, a celor metabolice şi de nutriţie, afecţiuni ale pielii şi afecţiuni ale aparatului locomotor și ale sistemului periferic ca boli asociate.
Un foarte interesant punct de atracţie în staţiunea Băile Olăneşti îl constituie mlaştina „Lacul Frumos”, unde a fost descoperită planta carnivoră „Drosera rotundifolia”. De asemenea, numeroase case de tip vâlcean şi case de târgoveţi, cum sunt Casa Olănescu (secolul XIX), Casa Bădescu(1718) etc.

Un alt punct de atracţie este Biserica Nicola Ursu – Horia, construită în anul 1752 de către meşterii ţărani din satul Albac, comuna Râul Mare, în Munţii Apuseni. Între 1907 – 1908 biserica a fost adusă la Ştefăneşti – Argeş (lângă Piteşti). Ajungând în paragină, poate datorită vechimii, poate neglijenţei, ea este mutată şi refacută în forma iniţială şi din aceleaşi materiale, prin grija Patriarhului Justinian Marina şi a Episcopului Iosif al Râmnicului şi Argeşului, în oraşul Băile Olăneşti.